Programul bursier 2026-2027

Proiectul bursier „Ajută un copil să învețe!” desfășurat de către Rotary Club Botoșani și susținut de sponsori și parteneri a creat posibilitatea acordării pentru anul școlar 2026-2027 a unui număr de 10 burse școlare „Profesor Doctor Constantin Manolache“, în scopul sprijinirii elevilor din ciclul preuniversitar liceal din județul Botoșani. Valoarea unei burse este de 6.000 lei/an și se va acorda conform Regulamentului în baza unui concurs de dosare.

• este elev intr-o unitate de invatamant liceal din județul Botoșani și are domiciliul în județul Botoșani;
• a fost participant la faza naționala a Olimpiadelor sau concursurilor școlare in anul școlar 2025-2026 sau a reușit să ocupe locul I, II sau III la etapele județene ale Olimpiadelor.
• are media generală în anul școlar trecut (2024-2025) peste 8,50;
• nu beneficiază de alte burse cu surse din mediul privat;
• venitul mediu net lunar pe membru de familie nu depășește suma de 3000 lei/luna.

Perioada de primire a dosarelor de candidatură este 21 septembrie -18 octombrie 2026, acestea urmând a fi trimise electronic la adresa de email : rotarybotosani@yahoo.com

Atribuirea burselor de studii se va face în urma unui proces de evaluare a candidaților înscriși, lista bursierilor câștigători fiind publicată în data de 05 noiembrie 2026.

Regulamentul programului, criteriile de eligibilitate și conținutul dosarului de candidatură pot fi accesate pe site-ul clubului: AICI!

Pentru participarea la concursul de dosare privind acordarea BURSEI SCOLARE ROTARY este necesara inscrierea prin transmiterea acestui set de documente:

1. Fișa de înscriere; (ANEXAT)

2. Curriculum Vitae, în format european, care să precizeze în mod obligatoriu datele complete de contact ale solicitantului bursei, istoricul formării acestuia, situația materială precum și activitățile și rezultatele semnificative (premii obținute, situația școlară, materiale publicate, stagii de pregătire, burse anterioare etc.), semnat de candidat pe fiecare pagină ;

3. Copie de pe actul de identitate/certificatul de naștere ;

4. Copia color, scanată, a diplomelor obținute şi a actelor de studii care să ateste performanțele aplicantului și prezentarea acestora în original pentru conformitate;

5. Dovadă care să ateste veniturile familiei din care provine aplicantul;

6. Scrisori de recomandare de la cadrele didactice ale elevului (minim 2);

7. Declarație aparținător pe proprie răspundere (elevul nu beneficiază de alte burse cu surse din mediul privat);

8. Notă de informare GDPR privind prelucrarea datelor cu caracter personal semnată de către tutorele elevului; (ANEXAT) 9. Acord semnat de către tutorele elevului privind folosirea imaginii. (ANEXAT)

Aceste documente necesare inscrierii vor fi scanate si trimise pe adresa de mail rotarybotosani@yahoo.com, doar in format digital, in intervalul 21 septembrie-18 octombrie 2026 catre Clubul Rotary Botosani.

Bursele poarta numele distinsului nostru coleg, profesor doctor Constantin Manolache, personalitate cu o carieră didactică deosebită, dascăl ce a inițiat în tainele cărților generații și generații de elevi. In memoria sa, Rotary Club Botoșani a hotărât ca bursele de studiu, care vor fi acordate începând cu anul școlar 2014-2015, să-i poarte numele, în semn de prețuire, de respect dar și ca model de urmat pentru generațiile următoare. Asociația Clubul Rotary – Botoșani este o organizație non-guvernamentală și non-profit alcătuită dintr-un grup de voluntari din comunitatea locală, lideri și conducători din diverse domenii, profesioniști de elită în domeniul lor de activitate și are ca obiectiv susținerea performanței și a excelenței, prin implicarea în proiecte sociale, culturale, sportive și educaționale, sub sloganul “A servi mai presus de sine însuși”.