Se spune că medicina nu este o carieră, ci dragoste pentru umanitate. Și poate că în nicio altă profesie din lume înțelesul de umanitate nu este mai aproape de sacrificiu, de jertfă. A fi medic înseamnă a iubi oamenii până la a-i pune mai presus de propria viață, auzim deseori în jurul nostru.

Ei sunt oamenii care învață enorm pentru a oferi pacientului întreaga lor știință. Însă, oricâte studii clinice sau tratamente revoluționare ar aplica un medic, nimic nu poate înlocui bunătatea și dragostea.

Despre fapta bună care devine cel mai prețios medicament, despre evoluție în medicină, dar și despre Botoșani, voluntariat și oameni buni într-o lume prinsă în iadul războiului, am vorbit cu medicul Aurora Morariu. Despre corupția din sistemul medical care începe cu bunicuța care îți întinde o ciocolată și care se sperie când nu i-o primești. Despre ”cazul Alexandra”. Sau despre ce înseamnă ”împreună” atunci când îți învingi neputința, înveți smerenia și strigi după ajutor.

Aurora Morariu s-a născut în Botoșani, oraș din care a plecat în urmă cu 30 de ani. Mai întâi la Iași, unde a urmat Facultatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”, cu o licență documentată în Biblioteca Universitară din Konstanz, Germania. În 2005 devenea doctor în Medicină, absolvind Magna cum laude la Rijksuniversiteit Groningen din Olanda. Peste alți doi ani (2007) finaliza studiile postdoctorale la Facultatea de Medicină din Harvard, Statele Unite ale Americii. În prezent este medic în cadrul Spitalului Isala din Olanda și activează în Fundația Humane, pe care a înființat-o pentru a veni în ajutorul semenilor aflați în situații dificile.

”Mi-am ascultat bine inima”

-Aurora Morariu este medicul din Olanda despre care auzim de o vreme că revine în România, cu predilecție în Botoșani, pentru a ajuta. Și care, aproape de fiecare dată când a fost întrebată de ce o face, vorbește despre umanitate, speranță și încredere în oameni. Vă propunem de data aceasta încă o întoarcere acasă, pentru o poveste despre profesie, asumare, empatie, bucuria faptei bune și durerea de dincolo de știrile pe care le vedem/auzim zilnic la televizor. De unde începe această poveste?

-De la Botoșani am plecat, acolo m-am născut. Bunicii din partea mamei sunt din Dumeni, comuna George Enescu, iar bunicii din partea tatălui sunt din Vârfu Câmpului. M-am născut în Botoșani, am absolvit Liceul ”Mihai Eminescu”. Apoi am urmat Facultatea de Medicină la Iași.

-Ce oameni de acasă, chipuri de profesori vi s-au lipit de inimă, care să fi avut vreo influență asupra alegerii profesiei?

-Alegerea profesiei de medic a venit din suflet și din inimă, dar Liceul ”Mihai Eminescu”, și nu numai liceul, ci și oamenii pe care i-am cunoscut în Botoșani, mi-au rămas mai aproape de suflet decât eram conștientă. Anul acesta am avut o reuniune la 30 de ani de la absolvirea liceului, m-am reîntâlnit cu colegii de liceu. A fost atât de frumos să vedem că putem comunica la fel de apropiat ca în urmă cu 30 de ani!

Sunt plecată din Botoșani din 1993, când am ajuns la Iași. M-am întors acum, după 30 de ani, cu același sentiment că te întâlnești cu oameni dragi și aproape de sufletul tău. Legăturile pe care ți le faci, copil fiind, sunt atât de puternice și merg atât de adânc, încât orice prieten pe care mi l-am făcut mai târziu, deși îmi este aproape, legătura nu este atât de caldă.

-Drumul a început la Botoșani, a dus către Iași, iar de la Iași la Harvard. A fost un drum greu, provocator?

-A fost provocator, da. Am luat provocările așa cum au fost ele pe moment. Nu a fost o ambiție, ci mi-am urmat drumul pe care l-am avut de parcurs. Am dus ce mi s-a dat, iar în momentul în care a trebuit să iau decizii, din fericire, am luat decizia corectă. Mi-am ascultat bine inima. Am cochetat cu ideea de a face științe exacte, matematică sau IT, dar în momentul în care chiar a trebuit să iau o decizie, în clasa a X-a, am decis foarte clar că vreau să fac medicină pentru că vreau să rămân aproape de oameni.

Articol integral pe stiri.botosani.ro